Ajută-ți semenul, pregătește un cadou unui copil.
“Cel ce are două haine să dea celui ce nu are”- Luca 3.11.
Nașterea Domnului este o sărbătoare a bucuriei, a dragostei, a înnoirii și primenirii sufletești, pentru că Fiul lui Dumnezeu Se coboară la noi oamenii, spre a ne înnoi, a ne schimba duhovnicește, spre a ne transforma din oameni pământești în oameni cerești, înduhovniciți, plini de iubire dumnezeiască.
Parohia „Sfinții Mina, Victor şi Vichentie“, Școala Gimnazială “Miron Costin” și Asociația „Baza de Afaceri și Servicii - BAS.ro” vă invită să contribuiți la acțiunea “Bucuria de a Dărui”.
Pe lângă copiii din Galați, Sendreni și Vanatori pe care i-am ajutat anii trecuți, vrem să ajutăm 2 copii din Nicorești a căror casă a ars, 4 copii din Suceveni care au fost abandonați de părinți precum și alți copii de care vom afla pe parcurs.
Nu ne putem întâlni fizic dar putem ajuta copiii pregătind cadouri pentru ei.
Acțiunea se va desfășura la Parohia „Sfinții Mina, Victor şi Vichentie“ în perioada 7-16 Decembrie 2020 și va consta într-o colectă de cadouri care, în cel mai scurt timp, vor fi distribuite copiilor aflați în atenție.
Rugăm părinții să ajute copiii să pregătească și să aducă la Biserica “Sf. Mina”, pentru cei mai mici ca ei, cadouri. În ele pot fi puse cărțile, jucăriile și hăinuțele care le sunt de prisos.
Este nevoie și de mobilier, electrocasnice, materiale sanitare, dulciuri...
Lucrurile mai mari le putem lua de la domiciliul donatorilor.
Darurile din pachete (cărțile, jucăriile, hăinuțele…) pe care copiii le oferă celor mai mici trebuie să respecte următoarele:
o Pe pachete trebuie să se scrie vârsta și sexul copilului căruia îi sunt destinate lucrurile. (ex: BĂIAT de 5 ani). Excepție fac cadourile cu dulciuri și fructe.
o Rugăm a scrie pe pachet și numele donatorului, telefonul și/sau e-mail-ul părinților.
o Un pachet poate conține obiecte destinate unei singure persoane. Daca lucrurile sunt destinate mai multor categorii de copiii puteți face mai multe pachete și pe fiecare colet trebuie să fie trecută vârsta și sexul copilului căruia îi sunt destinate.
o Într-un pachet pot fi lucruri diverse (cărtile la un loc cu hăinuțele…).
o OBIECTELE DONATE TREBUIE SĂ FIE ÎN STARE BUNĂ, SĂ FIE CURATE ȘI AMBALATE, pentru a face o bucurie deplină celui care le primește.
Sâmbătă, 12 Decembrie, dorim să facem un transport la Nicorești. Apoi vom trimite pachete la Suceveni, Șendreni...
Detalii la telefoanele 0772-251726, 0747-118866.
Organizatorii vă mulțumesc și vă doresc Crăciun Fericit și La Mulți Ani!
7.12.2020