Nu aveam destule probleme, a mai apărut una, ploșnițele marmorate urât mirositoare, gândacii puturoși. La noi, anul trecut a fost ușor, erau zeci. Acum sunt mii. Culturile sunt deja afectate. Fructele și legumele noastre au răni, multe probabil de la aceste insecte. Acum, ele ne iau cu asalt casele. Le-am găsit în multe locuri și ne deranjează. Este o problemă care trebuie tratată cu înțelepciune, noi actionam local dar problema trebuie rezolvată la nivel macro, național, chiar european. Cât chimizăm și cât lăsăm bio? Eu  am luat mai multe măsuri sa le indepartez: am prins mai bine plasele de la geamuri și uși, am dat cu insecticide în unele zone și am aspirat periodic, cu un aspiatoror de mână, insectele din jurul casei. Dar cu o floare nu se face primăvară. Cei care administrează problemele comunităților trebuie să o adauge și pe aceasta în agenda lor.

Mihai Popa

20.10.2021